Foscolo
(audio)
Mi i sént che i rivrù pü tuchè ia spòndi
andùa iù vivì da cit,ancù 'n maznà.
Tèra che ta ta spèci anti cùi òndi
là 'ndùa Vénere,dal mar surténd

antùrn tüt fàva bèl e suridént.
Tant che tàzi l'ha nén pudü 'l puéta
al to bél vërd e 'l cél ad primavéra,
quand l'ha cantà i viàgi e i aventüri

d'Ulìsse,fat pü bèl da i so malùri 
e che,famùs,anfìn,dop tant penè
l'ha pudì 'ntla so ìzula turnè.

Ma ti da mi numèc as cant t'avrè,
tèra 'd mè màri.
Al mè destìn sarà:pianzì da 'nsün
èsi luntàn sutrà.
 

 

Né più mai toccherò le sacre sponde
Ove il mio corpo fanciulletto giacque,
Zacinto mia, che te specchi nell'onde
Del greco mar da cui vergine nacque

Venere, e fea quelle isole feconde
Col suo primo sorriso, onde non tacque
Le tue limpide nubi e le tue fronde
L'inclito verso di colui che l'acque

Cantò fatali, ed il diverso esiglio
Per cui bello di fama e di sventura
Baciò la sua petrosa Itaca Ulisse.

Tu non altro che il,canto avrai del figlio,
O materna mia terra; a noi prescrisse
Il fato illacrimata sepoltura.
 
 

 

(audio)
Par la santénsa capitàl che l'ha prupunü
al Gran Cunsìli Cizalpìn
còntra la léngua latin'a.

Che 'n cà t'àvi uspità e nütrì i Müzi,
i gént barbàrichi ch'iàvu dumàti
't ricunusìvu tüti e cust an fàva pü ligér
al giuc che 'nsal col peizàva.

Che se i to vìsi e i àni e sort cuntrària
iàn zmursà 'n ti 'l valùr ad Rùma antìca,
an ti l'éra ancù viv al bèl parlè 
che la to tèsta schiàva ancurunàva.

Dès, brüza al to Géni italic ànche cùsti 
relìqui estrémi di 'n tant grand impéru.
Ansi,al to bén divìn parlè tuscàn

sémp püsè stémpra an tèrmin furasté.
cuzì ànche pü di to regiòn divìzi
triònfu i vincitùr dla to barbàrie.
 

 

 PER LA SENTENZA CAPITALE
PROPOSTA NEL 
GRAN CONSIGLIO CISALPINO
CONTRO LA LINGUA LATINA

Te nudrice alle Muse, ospite e Dea
Le barbariche genti che ti han doma
Nomavan tutte; e questo a noi pur fea
Lieve la varia, antiqua, infame soma.

Ché se i tuoi vizi, e gli anni, e sorte rea
Ti han morto il senno ed il valor di Roma,
In te viveva il gran dir che avvolgea
Regali allori alla servil tua chioma.

Or ardi, Italja, al tuo Genio ancor queste
Reliquie estreme di cotanto impero;
Anzi il toscano tuo parlar celeste

Ognor più stempra nel sermon straniero,
 onde, più che di tua divisa veste,
sia il vincitor di tua barbarie altero.